Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 14.11.2005
Tematica: legea minorităţilor naţionale
Categoria articolului: editoriale
Autorul articolului: Lavinia Sandru
Titlul articolului: Legea dezbinarii nationale
Acces online: https://www.jurnalul.ro/articole/33307/legea-dezbinarii-nationale


1. Guvernul Romaniei afirma ca avem nevoie de Legea Statutului Minoritatilor Nationale pentru a adera la UE in 2007.

2. In UE nu exista un standard cu privire la drepturile minoritatilor nationale, iar in angajamentele pe care si le-a asumat Romania atunci cand a semnat Tratatul de aderare nu apare nimic referitor la minoritati.

3. Presedintele PD, Emil Boc, e de parere ca legea ar trebui dezbatuta in procedura de urgenta.

4. Anca Boagiu, ministrul Integrarii Europene, sta linistita si nu are nici o reactie la toate aceste absurditati rostite de colegii ei. Din pozitia ei nu are voie sa-i lase pe romani sa fie mintiti in domeniul de care pretinde ca raspunde ea. Nu se poate cere statelor candidate ceva ce nu exista la nivelul statelor membre.

5. Analistii apreciaza ca este de fapt un gest de slugarnicie pe care i-l face actualul Guvern UDMR-ului, ca sa se poata baza pe sprijinul acestuia in continuare.

6. PSD-ul, care ar fi putut rezolva aceasta problema cat a fost la putere, a mers in Harghita pentru a demonstra ca nu exista nici un fel de relatie intre Viorel Hrebenciuc si Verestoy Attilla, acesta din urma find considerat chiar de localnicii de nationalitate maghiara - cel mai mare rau care poate exista.

7. UDMR a cerut Guvernului sa-si asume raspunderea pentru aceasta lege si a amenintat ca-si va revizui atitudinea fata de Coalitie, in cazul in care legea nu va trece de Camera Deputatilor.

8. Cunoscatorii considera ca indiferent de ce va face Guvernul, UDMR nu va pleca de la guvernare pentru ca este acolo de aproape 9 ani si el stie sa faca doar aliante pentru guvernare nu si pentru opozitie.

Saptamana trecuta am fost la Miercurea Ciuc impreuna cu colegii mei de la PIN. Ne-am intalnit doar cu reprezentantii comunitatii romanesti pentru ca leader-ii UDMR n-au vrut sa se intalneasca cu noi. Nu au nici un fel de argument ca sa sustina legea si intr-o dezbatere libera ar trebui sa se dea batuti.

Desi e o realitate stiuta de toata lumea, prea putini sunt cei care au curajul sa vorbeasca despre romanii minoritari in propria lor tara. In judetele Harghita si Covasna ei reprezinta mai putin decat un sfert din populatie si cu toate astea nu cer sa aiba mai multe drepturi decat populatia majoritara, de nationalitate maghiara. Ar insemna sa-i jignesti daca le-ai oferi anumite drepturi din oficiu. Dar sa fie trecuti cu vederea, ca si pana acum, mi se pare de neiertat.

Ne-au explicat sincer si calm cum aceasta lege va fi un instrument de purificare etnica si ea nu va face decat sa se creeze o rezervatie in care vor suferi si romanii si maghiarii. Ne-au convins ca nu ei sunt cei care evita sa aiba un dialog cu comunitatea maghiara, ci mai ales au rostit niste vorbe pe care parca mi-e greu sa le reproduc: ""aici, noi cu maghiarii nu am convietuit niciodata, noi am trait in paralel!"". Prin aceste vorbe au reusit sa spulbere mitul bunei intelegeri a maghiarilor cu romanii in aceasta regiune. Sa nu ne mai prefacem ca nu stim de problemele care exista aici pentru ca ele sunt mari si daca nu vom fi atenti vor creste si mai mult.

Legea statului minoritatilor va mari prapastia dintre cele doua comunitati si ii va face sa jubileze pe liderii UDMR, singurii care ar avea de castigat de pe urma ei perpetuandu-se la putere in deplina intelegere cu toate guvernele care ar veni si ar pleca.

Nici nu stiu cum sa-i numesc pe cei care continua sa ne explice de la diverse catedre virtuale, de posibile modificari, de discutii din cadrul Coalitiei guvernamentale, de cerintele Comisiei de la Venetia etc. Acesti oameni sunt sau incompetenti sau rauvoitori.

Daca il mai aud pe Emil Boc ca ne mai vorbeste de Comisia de la Venetia si nu stie ca ea nu are nimic in comun cu Uniunea Europeana il iau cu mana mea si il aduc in Harghita si in Covasna. Nu cred ca a mai trecut vreodata pe acolo. Daca ar fi trecut, ar fi vazut ce inseamna sa te bucuri pentru fiecare pui de roman care se naste, ce inseamna sa reziste pe metereze pana la capat chiar daca zilele iti sunt numarate si ce inseamna sa-ti iubesti tara.

Nu e nici timpul pierdut si nici n-am intrat pe un drum fara intoarcere. A venit momentul ca romanii sa dea dovada de solidaritate nationala si sa se opuna acestei legi care incearca din toate puterile sa ne dezbine: romanii de maghiari si romani de romani.

In tot acest marasm al adevarurilor si al neadevarurilor, Guvernul ar trebui sa vina in fata Parlamentului ca sa retraga proiectul de lege si sa lase UDMR-ul sa-si faca altul, daca tine atat de mult la el. In fond si la urma urmei este Guvernul Romaniei.

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.